În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Elevi din Ineu în pelerinaj la mănăstirile arădene
Zilele trecute, un grup de elevi de la Grupul Şcolar Industrial „Mihai Viteazul“ din Ineu, din ciclul gimnazial, însoţiţi de profesorii lor de religie Cristian Şandor şi Marcel Gaşpar, au vizitat Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Arad. Copilaşii au sosit la sfânta mănăstire dis-de-dimineaţă, unde au participat la Sfânta Liturghie, iar mare parte dintre ei, care s-au pregătit cum se cuvine, s-au spovedit şi împărtăşit cu Sfintele Taine. După aceasta, părintele Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului şi vieţuitor în obştea sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog, le-a prezentat un scurt istoric al mănăstirii şi le-a împărţit tuturor iconiţe, după care i-a ghidat prin muzeul mănăstirii, în care se păstrează o valoroasă colecţie de artă veche bisericească, câteva obiecte vechi, nu multe, dar foarte importante, atât pentru mănăstire, cât şi pentru zona geografică în care se află. Elevii şi-au continuat pelerinajul lor vizitând şi Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ de la marginea municipiului Arad, unde, de asemenea, au vizitat bisericile mănăstirii şi colecţia de artă bisericească. Acest pelerinaj de suflet are menirea să le descopere copiilor bucuria întâlnirii cu Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Liceul din Ineu a fost înfiinţat în 1953 sub denumirea de Şcoala Medie Mixtă. Şcoala se numeşte astăzi Grupul Şcolar Industrial „Mihai Viteazul“ Ineu, având în prezent 1.785 de elevi cuprinşi în ciclul primar, gimnazial, liceal teoretic, liceal tehnologic şi învăţământ profesional. În învăţământul tehnic şi profesional sunt cuprinşi 579 de elevi. (Prof. Marcel Gaşpar)