Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Elevi merituoşi premiați de o parohie din Timișoara
Parohia Viile Fabric din municipiul Timișoara a organizat în Duminica Tuturor Sfinţilor premierea elevilor merituoşi ai Școlii Gimnaziale nr. 7 - „Sfânta Maria” din oraş, care în anul școlar 2021-2022 au obținut premiul I, având rezultate deosebite la învățătură și purtare, ne-a transmis preotul paroh Marius Sfercoci.
Ceremonia de acordare a premiilor s-a desfășurat după săvârşirea Sfintei Liturghii, la Altarul de vară din curtea bisericii, la care au participat numeroşi credincioşi, între care şi elevi însoţiţi de părinţii lor, precum şi cadre didactice. Premiile oferite au constat în sume de bani, diplome de excelență și cărți date de parohie, care din anul școlar 2015-2016 organizează premierea elevilor, în cadrul parteneriatului Școală - Biserică.
La eveniment, părintele Marius Sfercoci a adresat un cuvânt celor prezenţi în care a evidențiat importanța educației moral-religioase într-un context dificil din punctul de vedere al provocărilor societății moderne, care, necontrolate, ajung să pericliteze parcursul educațional al tinerilor și viața lor de mai târziu. În continuare, rând pe rând, elevii au fost nominalizați și invitați în fața comunității pentru a-și ridica premiile, fiind răsplătiți cu aplauze și multă afecțiune.
La final, reprezentanţii conducerii școlii au mulțumit parohiei pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în activitățile extracurriculare și motivarea pe care o dă elevilor, felicitându-i pe şcolari pentru rezultatele obținute. De asemenea, inspectorul școlar pentru disciplina religie, prof. Daniela Buzatu, prezentă la eveniment, a reliefat seriozitatea și profesionalismul cadrelor didactice ale instituţiei de învăţământ, care se străduie să ofere o educație temeinică și cu folos tinerilor elevi, dovadă fiind rezultatele obținute de aceștia la finalul anului școlar.