Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Elevii olimpici premiaţi în Catedrala episcopală din Zalău
Joi, 3 iunie, la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din municipiul Zalău, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor olimpici la disciplina Religie şi a profesorilor care i-au pregătit. Festivitatea a debutat, cu slujba de Te-Deum oficiată de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, în prezenţa a aproape 1000 de elevi şi profesori. În cuvântarea rostită cu această ocazie, Preasfinţitul Petroniu a subliniat importanţa dobândirii de cunoştinţe în timpul şcolii dar şi a traspunerii în viaţă a valorilor dobândite. Preasfinţia Sa i-a felicitat pe elevi şi pe profesori pentru rezultatele obţinute şi şi-a exprimat bucuria pentru numărul mare de elevi care au participat, în diferite etape, la Olimpiada de Religie. A urmat apoi înmânarea diplomelor şi a premiilor pentru elevi şi profesori.
În acelaşi cadru festiv, Preasfinţitul Petroniu, i-a fost conferit domnului profesor Ionuţ Ciocmărean, pentru activitatea didactică din cursul anului şcolar 2009-2010, titlul de "Profesorul anului 2010". Preasfinţia Sa a mai oferit "Diploma de apreciere" domnului profesor dr. Ioan Abrudan, Inspectorul General al ISJ Sălaj, pentru sprijinul constant acordat dezvoltării învăţământului religios şi pentru cooperarea excelentă cu Episcopia Sălajului.



.jpg)
