În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Eminescu omagiat în parohia botoşăneană „Eternitatea”
Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat în mod deosebit duminică, după Sfânta Liturghie, în parohia botoșăneană „Eternitatea”. Preotul paroh Vasile Burlacu i-a amintit pe membrii familiei poetului care au intrat în viaţa monahală, dar şi preocupările lui Eminescu legate de religie. De asemenea, a reamintit faptul că în cimitirul „Eternitatea” îşi doarme somnul de veci sora poetului, Harieta, cea care l-a îngrijit, la Botoşani, în ultima parte a vieţii.
În cadrul aceleiaşi activităţi, Florentina Dănilă, profesor pentru învăţământ primar în urbea botoşăneană, a făcut o scurtă prezentare a vieţii poetului, intervenţia fiind presărată cu fragmente din poeziile eminesciene recitate de trei copii ai parohiei: Ioana Burlacu, Gabriela şi Sebastian Andriescu.
Părintele paroh a subliniat prezenţa unui „copilaş-minune” în vârstă de şase ani, cu o memorie deosebită - Rareş Prisecariu. Acesta a impresionat auditoriul cu un fragment din „Geniu pustiu” şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...”.
Poezia s-a împletit cu muzica, Gabriel Corolea, cântăreţul bisericesc al parohiei, şi alţi doi tineri talentaţi interpretând melodii compuse de Ion Aldea-Teodorovici.



.jpg)
