În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Eparhia Iaşilor şi-a desemnat reprezentantul pentru concursul „Crezul meu“
Concursul Naţional de Oratorie Creştină "Crezul meu" din Arhiepiscopia Iaşilor şi-a desemnat, ieri, reprezentantul fazei naţionale. Competiţia a avut loc, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mai întâi în cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Premiul I a fost acordat elevului Cristian Marian Bobârcă din parohia Ciurchi, Protopopiatul Iaşi 2.
Etapa eparhială a Concursului Naţional de Oratorie Creştină "Crezul meu" s-a desfăşurat, ieri, la Căminul Teologic "Sf. Nicolae" din Iaşi. Au participat 12 copii din cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, câştigători ai fazelor locale. Copiii au fost însoţiţi de preoţii parohi sau de părinţi, care i-au pregătit şi coordonat pe participanţi. Juriul a fost format din pr. Constantin Naclad, inspector coordonator al Biroului de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic educaţional al Patriarhiei Române, protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi, pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. În deschidere, protos. Hrisostom Rădăşanu a explicat celor prezenţi care sunt etapele concursului la care elevii au participat, exprimându-şi dorinţa ca şcolarii "să sesizeze în Crez o formă de viaţă". "Mi-ar plăcea să fiu preot ca să pot vorbi mai des cu Dumnezeu" A urmat concursul propriu-zis, moderat de pr. Sebastian Teacu, care a constat în susţinerea unui eseu intitulat "Crezul meu" de fiecare dintre cei 12 copii din cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. După susţinerea probei, premiile au fost acordate astfel: diplome de participare: Alexandra Băetu de la parohia Valea Lupului, Protopopiatul Iaşi 1, Irina Osoianu de la parohia Sf. Voievozi din Paşcani, Protopopiatul Paşcani, Diana Dragomir de la parohia "Sf. Ilie" din Botoşani, Protopopiatul Botoşani, Dumitru Busuioc de la parohia "Pogorârea Sfântului Duh", Protopopiatul Ceahlău, Liviu Murariu de la parohia "Sf. Nicolae" - Humuleşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, Mihail Afloarea de la parohia Precista II, Protopopiatul Piatra Neamţ, Roxana Muraru de la parohia Miron Costin, Protopopiatul Săveni, Miruna Ploscaru de la parohia Podoleni II, Protopopiatul Roznov; premiul special: Laura Elena Vasilachi de la parohia "Sf. Parascheva" - Dorohoi, Protopopiatul Dorohoi; premiul al III-lea: Nicoleta Poruşnic de la parohia Pârcovaci, Protopopiatul Hârlău; premiul al II-lea: Violeta Căpraru de la parohia "Sf. Pantelimon" Başeu, Hudeşti, Protopopiatul Darabani; premiul I: Cristian Marian Bobârcă de la parohia Ciurchi, Protopopiatul Iaşi 2. "În timpul cât s-au desemnat câştigătorii m-am rugat lui Dumnezeu ca juriul să desemneze pe cineva care să poată să reprezinte Arhiepiscopia Iaşilor. Pentru că eu sunt ales, voi încerca să fac tot ceea ce este mai bine pentru eparhia pe care o reprezint. De-a lungul repetiţiilor am primit foarte multă încredere de la mama mea. Mi-ar plăcea să fiu preot ca să pot vorbi mai des cu Dumnezeu şi să dăruiesc şi altora credinţa", a spus Cristian Marian Bobârcă. "Am avut în vedere felul în care copilul trăieşte ceea ce spune" Pe lângă diplome, copiii au mai primit din partea Arhiepiscopiei Iaşilor cadouri constând în icoane, cărţi religioase (pentru copii şi tineri) şi CD-uri cu acatiste şi cântări religioase. Faza naţională a concursului va avea loc la Bucureşti în preajma sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. "Concursul reprezintă recunoaşterea unei activităţi. Centrele de cateheză parohială trebuie să fie active şi trebuie să prezinte nişte roade ale lucrării lor. Încercăm să ajutăm la descoperirea acestor roade. Iniţiativa Patriarhiei Române a survenit într-un moment în care tocmai încercam să facem acest lucru. Prin această întâlnire, preoţii au avut o confirmare a muncii lor, iar copiii s-au simţit importanţi prin ceea ce fac. Ori de câte ori ne apropiem de Dumnezeu, El ştie cum să ne scoată în evidenţă. Am rămas impresionat de sufletele curate şi smerite ale copiilor, deschise spre tot ceea ce învăţătura de credinţă are de oferit. Ora de Religie nu este doar umplerea unui vas, ci aprinderea unei flăcări. Am avut în vedere când am desemnat câştigătorii felul în care copilul trăieşte ceea ce spune. Aceşti copii au dovedit că înţeleg să trăiască ceea ce este scris în Sfânta Scriptură şi în memoria vie a Bisericii", a spus protos. Hrisostom Rădăşanu.



.jpg)
