„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Episcopia Buzăului şi Vrancei doreşte ca primarii să apere ordinea publică şi să respecte principiul autonomiei bisericeşti
În legătură cu cele întâmplate la Mănăstirile Cârnu şi Poiana Mărului din comunele Pănătău şi Bisoca, judeţul Buzău, Episcopia Buzăului şi Vrancei, Biroul de Presă al acestei episcopii face următoarele precizări:
Conducerea Episcopiei Buzăului şi Vrancei, în şedinţa sa de lucru din 17 iunie 2009, a hotărât transformarea Mănăstirii Poiana Mărului (foto) din comuna Bisoca, judeţul Buzău, din mănăstire de călugări în mănăstire de maici-călugăriţe. Decizia este motivată de faptul că viaţa monahicească şi gospodărească de la Mănăstirea Poiana Mărului, în care se mai află doar un singur călugăr, poate fi revigorată prin transformarea sa în mănăstire de maici. Această destinaţie a mai avut-o de-a lungul timpului, din 1938 şi până în 1959, când a fost desfiinţată prin Decretul 410/1959. În 1990, aşezământul monahal de la Poiana Mărului a fost reînfiinţat ca mănăstire de călugări, întrucât aici se mai afla doar o singură maică, informează Biroul de Presă al Episcopiei Buzăului şi Vrancei. Decizia revigorării vieţii monahiceşti şi gospodăreşti de la Mănăstirea Poiana Mărului este determinată şi de faptul că în anul 2010 va avea loc sfinţirea noii Catedrale episcopale din Buzău, iar Mănăstirea Poiana Mărului - locul în care a trăit Sfântul Cuvios Vasile, pomenit în calendarul ortodox la data de 25 aprilie - va fi unul dintre obiectivele principale de pelerinaj pentru cei prezenţi la festivităţi. Potrivit hotărârii, monahul Macarie Beşliu - actualul stareţ de la Poiana Mărului - va rămâne, în continuare, duhovnicul mănăstirii, iar un grup de maici se va ruga şi va lucra în acest aşezământ monahal spre întărirea vieţii duhovniceşti şi spre a-i reda frumuseţea de odinioară prin reamenajări administrativ-gospodăreşti. În acest scop, conducerea Episcopiei Buzăului şi Vrancei a făcut demersurile de aprobare către Sinodul Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei şi de înştiinţare către cele două mănăstiri, hotărându-se ca un grup de maici de la Mănăstirea Cârnu să fie detaşat pentru 90 de zile pe baza acceptului dat în scris de acestea şi al părintelui Macarie Beşliu, care a fost rânduit să le rămână duhovnic. Zvonuri alomnioase la adresa conducerii episcopiei Cu regret, trebuie menţionat că tulburările produse ulterior sunt determinate de lipsa de ascultare - unul dintre cele trei voturi monahale - a grupului de maici în frunte cu stareţa Mănăstirii Cârnu, Antonia Antoaneta Vrabie, detaşate la Poiana Mărului, precum şi a părintelui Macarie Beşliu, care, iniţial, şi-au dat acordul verbal şi scris în faţa delegaţilor eparhiali. Din păcate, prin zvonuri calomnioase şi alarmante la adresa conducerii Sfintei Episcopii şi a delegaţilor ei, în această problemă au fost implicate şi alte persoane, apropiaţi sau rude ale presupuselor „victime ale organelor eparhiale“, care au recurs la ameninţări şi blocaje de drumuri publice, fiind nevoie de intervenţia organelor publice de ordine, poliţiei şi jandarmeriei. Cu surprindere, constatăm că unii primari au ales ca să reprezinte mai degrabă interesele de rudenie sau de bune relaţii cu presupusele „victime ale organelor eparhiale“, alimentând şi mai mult tulburările, decât să respecte decizia conducerii Episcopiei Buzăului şi Vrancei, ceea ce considerăm că reprezintă o încălcare a autonomiei Bisericii şi a vieţii mănăstireşti. Luni, 6 iulie 2009, la Centrul Eparhial - Buzău, Preasfinţitul Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, s-a întâlnit cu primarii comunelor Bisoca, Jitia, Reghiu, Valea Salciei, Dumitreşti, Nereju şi Andreiaşu de Jos. În urma întâlnirii, s-a hotărât amânarea mutării unor maici în Mănăstirea Poiana Mărului, implicit amânarea detaşării acolo a călugăriţelor de la Cârnu. Episcopia Buzăului şi Vrancei, care doreşte îmbunătăţirea vieţii spirituale la Mănăstirea Poiana Mărului, consideră că acuzaţiile aduse delegaţilor ei sunt false şi calomnioase şi solicită domnilor primari să dea dispoziţiile necesare pentru apărarea ordinii publice şi să respecte principiul autonomiei bisericeşti, garantat de Constituţie şi Legea cultelor, care prevăd neamestecul în treburile interne de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române.