Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Episcopia Caransebeșului a sărbătorit 30 de ani de la reînființare
În Episcopia Caransebeșului au debutat sâmbătă, 5 octombrie, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, evenimentele dedicate împlinirii a trei decenii de la reînființarea eparhiei. Duminică, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Șopotu Nou, județul Caraș-Severin, cu ocazia hramului lăcașului de rugăciune.
Evenimentul aniversar, intitulat „Episcopia Caransebeșului, trei decenii de slujire, misiune și lucrare (1994-2024)”, a început cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. La slujbă a fost prezent și Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte, care a primit din partea ierarhului Ordinul „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa 1, pentru mireni, precum și două medalii comemorative, confecționate special pentru acest eveniment, ne-a transmis arhid. Pavel Canea.
La final, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii eparhiei, pentru Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, și pentru Episcopul Emilian Birdaș, cel care a reînființat Episcopia Caransebeșului.
De asemenea, a fost binecuvântată o troiță în fața Catedralei istorice și au fost dezvelite și binecuvântate două busturi ale celor doi ierarhi amintiți, amplasate tot în fața lăcașului de rugăciune.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Lucian a vorbit despre însemnătatea acestor momente: „În Catedrala istorică a eparhiei noastre aducem cinstire și recunoștință înaintașilor noștri, în mod special celor care au rectitorit Episcopia Caransebeșului în anul 1994, Mitropolitul de vrednică pomenire Nicolae Corneanu, și Episcopul care a reînviat această eparhie, Emilian Birdaș. Cei doi ierarhi astăzi comemorați au avut o contribuție majoră la reînființarea Episcopiei Caransebeșului în anul 1994, după ce regimul comunist a desființat-o abuziv în februarie 1949. La 30 de ani de la reînființarea Episcopiei și 10 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae Corneanu, rememorăm clipele, momentele și zilele pe care le-am petrecut împreună cu acești vrednici atleți ai lui Hristos”.
Manifestarea aniversară a continuat în Sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului cu o expoziție fotodocumentară, vizionarea unui film dedicat evenimentului și cu un concert susținut de formații camerale ale Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale și județene, precum și clerici și credincioși din eparhie.
A doua zi, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Șopotu Nou, județul Caraș-Severin, cu ocazia hramului lăcașului de rugăciune. Parohia Șopotu Nou se află în Valea Almăjului și are aproximativ 150 de familii. Biserica a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.