Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Episcopia Sălajului derulează campania "Nu fi indiferent, fii solidar!"
La iniţiativa Preasfinţitului Petroniu, în toate parohiile şi mănăstirile ortodoxe din cuprinsul Episcopiei Sălajului se desfăşoară campania "Nu fi indiferent, fii solidar!" .
Această campanie urmăreşte strângerea de ajutoare financiare şi materiale pentru persoanele care au avut de suferit în urma inundaţiilor ce au afectat şi afectează mai multe zone ale ţării, în special în Moldova. La fiecare parohie ortodoxă pot fi făcute donaţii în bani, materiale de construcţii, alimente neperisabile, îmbrăcăminte, etc. Donaţii în bani se pot face şi în contul Episcopiei Sălajului RO86RNCB0214099837050001 deschis la BCR Zalău, cu meţiunea ajutoare pentru sinistraţi. Sumele şi ajutoarele materiale colectate vor fi direcţionate spre cei care au nevoie stringentă de ele prin intermediul centrelor eparhiale din zonele afectate de revărsarea apelor.



.jpg)
