Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Episcopul Iosif Gafton, pomenit la 38 de ani de la mutarea la cele veșnice
Luni, 13 iunie 2022, credincioșii din parohia prahoveană Rotari au comemorat împlinirea celor 38 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire ierarh Iosif Gafton, Episcopul Argeșului și al Râmnicului, care a slujit ca preot în această parohie în perioada 1925-1935, împlinind slujirea liturgică sacerdotală cu cea a dăruirii și a împlinirii faptelor bune. Ierarhul Ioan Gafton a rămas în memoria vie a comunității ca un neobosit slujitor și un mare făcător de bine, un mare rugător-isihast al timpurilor trecute, așa cum și astăzi cei ce se apropie de apusul zilelor lor mărturisesc cu lacrimi în ochi despre acest părinte bun. La împlinirea celor 38 de ani de la trecerea sa la Domnul în biserica parohială a fost săvârșită slujba Parastasului pentru odihna vrednicului de pomenire slujitor al Sfântului Altar, precum şi a familiei sale, preoteasa Valeria și prunca Emilia, ce își dorm somnul de veci întru așteptarea învierii celei de obște la umbra Altarului bisericii, ne-a transmis părintele paroh Gelu Gabriel Anghelineş.