Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eroii români, pomeniţi la Mănăstirea Ţiganca, Republica Moldova
În ziua Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru toți eroii neamului la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Țiganca, din satul Stoianovca, raionul Cantemir, informează Biroul de presă al eparhiei.
În incinta mănăstirii se află Cimitirul de onoare al eroilor români jertfiți în cel de al Doilea Război Mondial, reactivat în anul 2006, prin grija autorităților Statului Român, pe locul vechiului cimitir al eroilor căzuți la datorie în cel de al Doilea Război Mondial.
La eveniment au participat ambasadorul României în Republica Moldova, Excelenţa Sa Daniel Ioniță, și colonelul Cristi Ladaniuc, atașat al apărării, militar și aero al ambasadei, precum și Excelenţa Sa Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, și oficialități locale.
După oficierea Parastasului pentru eroi de către Preasfințitul Părinte Veniamin împreună cu un sobor de clerici din episcopie, cei prezenți au depus flori, ca semn al recunoștinţei generației noastre pentru jertfa lor.
În cadrul acestei pomeniri, Preasfințitul Părinte Veniamin a amintit despre semnificația teologică a sărbătorii Înălțării Domnului, dar și despre recunoștința pe care trebuie să o arătăm eroilor și tuturor celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român de-a lungul secolelor. „Sfinții și eroii sunt modele pentru noi, ei ne cheamă să păstrăm moștenirea lor și să afirmăm valorile spiritualității neamului nostru. Așa cum fără Cruce nu există Înviere, nici fără curaj și demnitate, fără sacrificii și jertfă nu există realizări și împliniri pentru un neam, pentru o țară sau pentru o generație. Generația lor, a celor care au crezut în izbânda neamului, s-a încununat cu multe împliniri, dar ea a făcut multe jertfe”, a arătat Preasfinţia Sa.
De asemenea, ierarhul a mulțumit reprezentanților Statului Român și celor prezenți că „au venit să ne rugăm împreună”, precum și părinților din mănăstire pentru grija pe care o au pentru mormintele eroilor din acest cimitir.
Excelenţa Sa Domnul Daniel Ioniță a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru slujba oficiată și pentru grija pe care mănăstirea o are față de acest cimitir, vorbind despre semnificația jertfei eroilor pentru păstrarea identității și a ființei neamului.