În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Etapa eparhială a concursului „Rugăciunea în viața mea” în Arhiepiscopia Sibiului
Proiectele aflate în etapa eparhială a Concursului național catehetic „Rugăciunea în viața mea” din Arhiepiscopia Sibiului au fost evaluate marți, 10 mai, de o comisie eparhială, formată din pr. conf. Constantin Necula, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. lect. univ. Emanuel Tăvală, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, prof. Sorin Joantă, inspectorul de învățământ al eparhiei, și Margareta Cândea, profesor de limba și literatura română.
Cele zece proiecte câștigătoare la etapa pe protopopiat au fost analizate de comisie și au fost desemnate parohiile câștigătoare: locul I - Parohia Cisnădie III, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu; locul II - Parohia Sibiu-Cibin II; locul III - Centrul educațional „Micul academician” Săliște, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu; mențiune I: Parohia Brașov-Tractorul V. Conform regulamentului, grupul aflat pe locul I din fiecare eparhie va fi premiat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 21 mai, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale din București.






.jpg)
