Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Eveniment caritabil în oraşul iubirii frăţeşti

Eveniment caritabil în oraşul iubirii frăţeşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 18 Feb 2013

Parohia ortodoxă română „Sfânta Treime“ din Philadelphia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, a organizat sâmbătă, 16 februarie, o reuniune dedicată tinerilor, cu scopul strângerii de fonduri pentru restaurarea lăcaşului de cult. 

Secularizarea tot mai acută a societăţii obligă păstorii de suflete să caute oile rătăcite, să iasă în drumul rătăcirii lor şi să le explice adevăratul sens al drumului lor. De aceea, părinţii duhovniceşti trebuie să fie într-o continuă trezvie, ca să fie capabili să întoarcă şi să preschimbe lucrările vrăjmaşului. În acest context, Parohia ortodoxă română „Sfânta Treime“ din Philadelphia, împreună cu Comitetul AROLA (The Association of Romanian Orthodox Ladies Auxiliaries) şi cu Consiliul parohial, a organizat un bal dedicat tinerilor din parohie cu ocazia zilei Sfântului Valentin din tradiţia americană. „Scopul evenimentului a fost unul caritabil şi a fost motivat de necesităţile parohiei care are nevoie de sprijin financiar, dar şi de unirea tuturor energiilor enoriaşilor şi iubitorilor acestui monument istoric din oraşul «iubirii frăţeşti». În scopul uşurării acţiunii de strângere de fonduri pentru restaurare, pe site-ul parohiei (www.holytrinityphiladelphia.org), credincioşii pot găsi şi un buton pentru Paypal, destinat celor ce doresc să ajute biserica, dar nu au timp să o viziteze personal sau locuiesc departe“, a precizat pr. paroh Nicolai Buga. 
 
Biserica comunităţii ortodoxe româneşti din Philadelphia este una din cele zece biserici vechi ale oraşului, ea fiind construită în anii 1815-1816. La început, lăcaşul de cult a aparţinut comunităţii protestante, dar, din cauza scăderii numărului membrilor acestei comunităţi, biserica  şi clădirile aferente au fost donate în 1972 comunităţii ortodoxe româneşti. „Edificiul Bisericii «Sfânta Treime» este din anul 2007 în curs de restaurare. După ce s-au refăcut acoperişul şi zonele deteriorate ale zidăriei din cărămida pereţilor exteriori, s-a trecut la restaurarea interiorului sfântului lăcaş. 
 
În acest moment s-a terminat refacerea podelei bisericii şi se lucrează la refacerea instalaţiei electrice, precum şi a celei de încălzire şi aer condiţionat. În câteva zile, vor începe lucrările de curăţire a pereţilor interiori, de îndepărtare a tencuielor deteriorate şi de reparare a fisurilor din ziduri. Se vor reface părţile deteriorate al decoraţiei în stucatură, se va curăţa pictura decorativă, după care se va repicta biserica, potrivit erminiei bizantine“, a mai menţionat părintele paroh. 
 
De curând, Parohia ortodoxă română „Sfânta Treime“ din Philadelphia a implementat un sistem nou de transmitere a informaţiilor de la parohie către enoriaşi, aceasta pentru ca între preotul paroh, epitropi, enoriaşi şi susţinători ai parohiei să fie o comunicare mai bună şi mai eficientă.