Eveniment cultural la Sarmizegetusa

De curând a avut loc lansarea Monografiei Hobiţa-Grădişte, născută sub pana preotului, profesorului şi doctorului în istorie Ionel Popescu, vicar-eparhial la Arhiepiscopia Timişoarei. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe de la căminul cultural din Sarmizegetusa, judeţul Haţeg.

Volumul reprezintă o incursiune detaliată în istoricul, cultura şi spiritualitatea unui minunat colţ de rai hunedorean, pe care autorul cu migală şi competenţă o recuperează şi o revalorifică, detaliind fresca vieţii acestei comunităţi.

„Astfel de relaţii, mai puţin «duhovniceşti», m-au legat şi pe mine de părintele-profesor Ionel Popescu, mai bine de 10 ani, când, alături de Sfinţia Sa, împreună cu alţi colegi, am trudit la modelarea sufletelor viitorilor preoţi, astăzi slujitori la altarele de cult ortodox. Şi, Doamne, ce activităţi şcolare, extraşcolare şi extradidactice, minunate, de înaltă ţinută artistică, am putut înfăptui cu sprijinul preotului-director Ionel Popescu şi al Preasfinţiei Sale Laurenţiu, Episcopul Caranşebeşului, astăzi Mitropolit al Ardealului! Ar fi fost nefiresc, chiar imposibil ca un preot înzestrat din belşug cu harul cântării să nu simtă o mare atracţie faţă de aspectele legate de viaţa muzicală de sorginte sacră şi profană a satului său“, a precizat prof. univ. dr. Dumitru Jompan, profesor de muzică.

În monografie, părintele vicar tratează, între altele, problema formaţiei instrumentale a hobenilor (1940-1960) în amănunt, cu priceperea unui iscusit organolog, a cercetătorului etnomuzicolog priceput, cunoscător al instrumentelor muzicale populare româneşti. „Sfinţia Sa constată, cu amărăciune, dispariţia treptată din lada de zestre a moşilor şi strămoşilor a acestor bijuterii sonore scrise pe portativele crengilor din pădurile Retezatului şi cântate apoi în vrana tibiei vreunui cerb mioritic. Cântăreţilor de strană, trecuţi la cele veşnice ori activi în satul de obârşie al autorului, ajutoare de nădejde ale preoţilor liturghisitori, li s-a acordat atenţia cuvenită în monografia semnată de Ionel Popescu. De cântarea psaltică, autorul nu face pomenire, căci, aici, ca în întregul areal al Ardealului, au răsunat în dangăt de clopot şi miros de tămâie cântările bisericeşti culese de Dimitrie Cunţan şi editate în volum la anul 1943 de bănăţeanul nostru, părintele, profesorul şi compozitorul Timotei Popovici“, a mai specificat prof. univ. dr. Dumitru Jompan.

În capitolele „Datini şi obiceiuri de Paşti şi Crăciun“; „Obiceiuri de nuntă“ şi „Obiceiuri de înmormântare“ se găsesc o mulţime de tradiţii în care elementul muzical apare în diverse ipostaze, ce corespund unor cunoscute genuri specifice folclorului românesc: Colindul, Cântecul cerbului, Jocul căluşarilor, melodiile cântate de muzicanţi la nuntă, Jocul miresii, Cântecul bradului etc.

„M-am simţit deosebit de onorat în momentul în care părintele Popescu mi-a solicitat transcrierea în notaţie liniară a două dintre prea frumoasele colinde culese de Sfinţia Sa din această zonă etnofolclorică, unde au efectuat varia investigaţii în domeniile istoriei şi turismului (Octavian Floca şi Radu Popa), folclorului literar şi muzical (Constantin Clemente şi Corneliu Bogariu), mai mult, echipa monografică sub conducerea lui Ion Conea, care a efectuat cercetări detaliate asupra tuturor «cadrelor» în comuna Clopotiva, aşa cum le-au văzut marii sociologi români Dimitrie Gusti şi Henri Stahl. Din câte ne-a lăsat să înţelegem părintele Popescu, la Hobiţa, sunetele emise de foşnetul frunzelor, de şuieratul vântului, de susurul apei se logodesc dulce armonie cu cele ale clopotului de ieri, atârnat între ramurile unui prun, şi ale celor de astăzi, cu sunetul suav al fluierului ciobănesc şi cel catifelat al taragotului, instrumente populare tradiţionale care adaugă un plus de frumuseţe urării colindătorilor, cu clopoţeii căluşarilor şi clămpănitul cerbului etc. Şi când te gândeşti la o aşa minune caleidoscopică multisonoră, poţi să crezi că aici, pe aproape, se află una din prea frumoasele grădini ale lui Orpheu şi Euterpe, zeităţi ale muzicii“, mărturiseşte prof. univ. dr. Dumitru Jompan.

Monografia „Hobiţa-Grădişte“ a fost concepută pe principiul „Non multa sed multum“ (Nu multe, ci mult), căci densitatea informaţiilor, varietatea cadrelor abordate, iconografia bogată, claritatea şi conţinutul deosebit de interesant al facsimilelor, toate laolaltă fac dovada inspiraţiei autorului de a aborda o asemenea lucrare şi transpiraţia unei munci deloc uşoare. (Doru Dinu Glăvan)