În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Eveniment cultural-religios la Accademia di Romania
În sala de conferinţe de la Accademia di Romania de la Roma are loc astăzi, 28 mai, prezentarea volumului "Le icone delle feste - il linguaggio dellâimmagine nella liturgia", coautori: Mons. Orlando Barbaro şi Iulia Tarciniu Bălan. Are loc şi vernisajul expoziţiei de icoane realizate de Iulia Tarciniu Balan, cu participarea autoarei, informează instituţia română. Volumul poate fi considerat un manual de pictură bizantină constând în lectura teologică, în istoricul şi fazele de execuţie cu materialele necesare a 15 icoane împărăteşti.
Iulia Tarciniu Bălan este licenţiată în pictură bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2002. Din iunie 2008 are propriul atelier de pictură bizantină în Veneţia: "Bottega bizantina". Mons. Orlando Barbaro este vicar episcopal cu probleme de cult canonic de la Patriarhia Catolică din Veneţia. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 28-30 mai. Evenimentul face parte din colocviul "Tradizioni e testimonianze Athonite tra la fine del XVIII e lâinizio del XX secolo"/ "Tradiţii şi mărturii athonite între sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XX-lea", organizat de asociaţia "Insieme per l'Athos".