În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Eveniment dedicat „Filantropiei“ la Alba Iulia
Marţi, 9 iulie, are loc evenimentul aniversar „Filantropia - împreună, în sprijinul aproapelui“, organizat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă şi Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia. În cadrul manifestării va fi prezentat spectacolul „Vis de copil“, la care participă peste 500 de copii din aşezămintele sociale din Arhiepiscopie. Spectacolul are loc de la ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia. Apoi, în cadrul unei expoziţii, vor fi prezentate cele 88 de servicii sociale care formează reţeaua de asistenţă socială a Arhiepiscopiei, acest eveniment urmând să se defăşoare de la ora 12:00, la Restaurantul „Mercur“ din Alba Iulia.
De la ora 13:00 are loc o întâlnire festivă a colaboratorilor, partenerilor şi reprezentanţilor autorităţilor publice implicate în susţinerea misiunii sociale a Arhiepiscopiei, sub genericul „Filantropia - împreună, în sprijinul aproapelui“ la Restaurantul „Mercur“.
Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia au organizat în perioada 10 iunie - 10 iulie o campanie intitulată „Zilele Filantropiei“, în toate aşezămintele sociale din reţeaua bisericii, în judeţele Alba şi Mureş. În cadrul campaniei au avut loc acţiuni şi evenimente şi au fost deschide porţile tuturor centrelor sociale către cei care au dorit să le viziteze.