Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Eveniment editorial pentru nevăzătorii mehedinţeni
Membrii Clubului Nevăzătorilor din Turnu Severin au avut marţi, 25 iunie, bucuria de a participa la lansarea a două numere ale revistei lunare „Raze de lumină“ şi a Paraclisului Maicii Domnului, needitat până acum în scriere Braille. Evenimentul editorial a fost precedat de slujba de binecuvântare a Aghesmei mici, oficiată de pr. George Radu Trăilescu, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, cel care este şi redactorul-şef al revistei. Nevăzătorii s-au bucurat şi de acordurile de chitară oferite de un elev al Liceului de Artă din Turnu Severin. În aceeaşi zi au fost lansate şi numerele 4 şi 5 ale revistei „Raze de lumină“. Editarea acestor materiale s-a realizat prin intermediul Centrului informaţional „Didim cel Orb“, înfiinţat în cadrul unui proiect al Asociaţiei „Filantropia“ Severin. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
