După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Evenimente bisericeşti în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria
La sfârşitul săptămânii trecute, în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria au avut loc mai multe evenimente bisericeşti, la care a participat Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria.
Sâmbătă, 22 februarie, Preasfințitului Părinte Episcop Siluan a prezidat ședințele de lucru anuale ale Consiliului eparhial şi Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Întrunirea a fost precedată de Sfânta Liturghie și de slujba de Te Deum, săvârșite de ierarh, împreună cu un sobor de clerici, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al eparhiei.
După apelul nominal și declararea validă a ședinței forurilor eparhiale, Preasfinția Sa a rostit un binecuvântare în care a vorbit despre semnificaţia anului 2025 pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române. După prezentarea rapoartelor în comisii și în plenul Adunării eparhiale, au fost constatate câteva dintre realizările mai importante în anul 2024. De asemenea, a fost stabilit şi calendarul conferinţelor preoţilor semestriale din acest an, la final ierarhul mulţumind membrilor celor două foruri bisericeşti şi tuturor celor care au sprijinit activitatea eparhiei în anul 2024.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românească din Békéscsaba.



.jpg)
