Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei îi așteaptă pe bucureșteni să participe la evenimentele prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Duminică, în ajunul sărbătorii,
Evenimente dedicate hramului istoric al Bisericii „Sfântul Pantelimon”‑Foișorul de Foc din București
Parohia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București va organiza, în perioada 25‑27 iulie 2026, manifestările dedicate hramului istoric al lăcașului de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Programul, alcătuit din slujbe, pelerinaj, procesiune, conferințe și un spectacol de teatru în aer liber, își propune să aducă în atenția credincioșilor tema vindecării sufletești și a restaurării persoanei prin credință, pocăință, iertare și comuniune.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 25 iulie, la ora 18:00, prin întâmpinarea raclei cu cinstitele moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, urmată de săvârșirea Acatistului închinat sfintei. Cu acest prilej, părintele paroh Bogdan‑Aurel Teleanu va susține cuvântul de deschidere intitulat „Generozitate și iertare din perspectiva Sfintei Mironosițe Maria Magdalena”. Pornind de la exemplul convertirii și al restaurării duhovnicești a celei dintâi vestitoare a Învierii Domnului, părintele paroh va propune o reflecție asupra asumării propriilor păcate și asupra drumului pocăinței, evidențiind că renunțarea la mândrie și depășirea deznădejdii deschid calea către iertare și vindecare sufletească.
În cadrul aceleiași întâlniri vor fi abordate și provocările societății contemporane prin tema „Dezvoltarea personală - între impostură și vindecare. Relația dintre bărbat și femeie în societatea contemporană”, într‑o perspectivă ce pune în dialog antropologia creștină cu realitățile lumii de astăzi. Întregul program al hramului este dedicat reflecției asupra traumelor familiale și asupra puterii pocăinței și iertării de a reda omului speranța și comuniunea.
De la ora 20:00, în curtea bisericii va avea loc reprezentația spectacolului de teatru „Miriam din Magdala”, producție a Asociației Culturale Zona, după textul Ivonei Boitan și în conceptul scenic al lui Ionuț Popescu. Spectacolul, interpretat de actrițele Ana Calciu și Claudia Vasile, propune o lectură artistică a convertirii Sfintei Maria Magdalena, completând tematic conferințele și momentele de reflecție din prima parte a serii. Înaintea reprezentației va avea loc un panel dedicat temei „Demnitatea femeii în societatea contemporană”, moderat de Cristina Teleanu, având‑o ca invitată pe Nicoleta Burlacu, psiholog clinician, care va susține prezentarea „Adevăr, iubire și credință - ancore pentru o viață trăită frumos”. Seara se va încheia cu o sesiune de dialog între participanți, invitați și artiști.
Duminică, 26 iulie, la ora 18:00, programul liturgic al hramului va începe cu slujba Vecerniei cu Litie și Acatistul Sfântului Pantelimon. Înainte de slujbă, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena va fi dusă la Așezământul „Sfântul Nectarie”, unde bolnavii aflați în îngrijire paliativă vor avea posibilitatea să se închine sfintelor odoare. De la ora 20:30 se va desfășura procesiunea solemnă cu făclii „Mărturisirea credinței în cetate”, pe străzile din jurul bisericii, ca expresie a mărturisirii publice a credinței și a comuniunii eclesiale. La încheierea procesiunii, racla cu sfintele moaște va rămâne spre închinare în baldachinul amenajat în curtea bisericii.
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, luni, 27 iulie, de la ora 8:00 vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii parohiei.



.jpg)
