Parohia Grădiștea din Protoieria Ilfov Nord participă cu proiectul catehetic „Familia creștină - grădina unde înflorește iubirea lui Dumnezeu” la Concursul Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lu
Evenimente duhovnicești în Episcopia Daciei Felix
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit sâmbătă, 14 martie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat și rânduiala de sfințire a noilor antimise care vor fi dăruite parohiilor din cuprinsul eparhiei.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, ierarhul a evidențiat importanța fundamentală a antimisului ca obiect liturgic indispensabil săvârșirii Sfintei Liturghii. Subliniind că antimisul este semnul concret al legăturii liturgice și al unității euharistice dintre parohie și episcop, Preasfințitul Părinte Ieronim a arătat că acesta garantează dreapta credință prin semnătura chiriarhului, dar și că poartă o profundă dimensiune martirică prin sfintele moaște așezate în interiorul său, care amintesc de jertfa martirilor pentru Hristos.
În continuare, chiriarhul a participat la o ședință administrativ-pastorală cu toți clericii din cuprinsul eparhiei și la o ședință de lucru cu reprezentanții Vicariatului de Timoc și ai asociațiilor românești din Valea Timocului în vederea pregătirii tuturor detaliilor pentru proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița.
Duminică, 15 martie, Preasfințitul Părinte Ieronim a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Alibunar, Serbia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a adus spre binecuvântare și icoana Sfintei Mucenițe Marina, în care se află o părticică din sfintele sale moaște.
Printre cei prezenți la acest moment duhovnicesc s-au numărat și autorități locale și centrale ale statului român și sârb, printre care Anca Corfu, consulul general al României la Vârșeț, și Zorana Bratić, președinta comunei Alibunar. La final, părintele Gabriel Simionesei, parohul comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire chiriarhului pentru slujire și autorităților pentru deschiderea pe care o au față de nevoile membrilor comunității.
În a doua parte a zilei, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, a fost dusă în procesiune la Parohia „Sfânta Treime” din localitatea Maramorac, Serbia. Delegația a fost condusă de protos. Andrei Stancu, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Vârșeț. Părintele paroh Milan Ristić a adresat un cuvânt de mulțumire pentru Preasfințitul Părinte Ieronim, care a binecuvântat aducerea raclei cu sfintele moaște în această parohie.



.jpg)
