Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Evenimente religioase şi filantropice la Câmpina
În cadrul Protoieriei Câmpina, astăzi, 28 octombrie, se serbează hramul bisericii din Lunca Prahovei, o biserică nou-înfiinţată, care are hramurile "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, mitropolit al Ţării Româneşti". "Sărbătoarea hramului a început cu săvârşirea slujbei Vecerniei, Litiei, iar astăzi, cu slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii. Această parohie a luat fiinţă prin intermediul programului "Nici un sat fără biserică şi casă parohială", derulat de Patriarhia Română. Deocamdată se slujeşte într-o capelă amenajată potrivit rânduielilor liturgice, dar se doreşte demararea lucrărilor de construcţie a unei biserici mai mari", ne-a declarat părintele protoiereu Costică Dumitru. Cu ocazia prăznuirii hramului Catedralei patriarhale, "Sfântul Dimitrie cel Nou", Protoieria Câmpina va aduce astăzi la Centrul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru pelerini, peste 2.000 de pachete cu mâncare. (I. Buşagă)



.jpg)
