Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Evenimentele dedicate Sfântului Andrei la Galaţi

Evenimentele dedicate Sfântului Andrei la Galaţi

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 26 Noi, 2013
Programul evenimentelor religioase şi culturale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi, începe astăzi, 27 noiembrie, cu procesiunea „Călători pe calea sfinţilor“. 
 
La procesiunea din acest an va fi adusă de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În drumul spre Catedrala arhiepiscopală, sfintelor odoare li se vor alătura copia icoanei „Prodromiţa“ aflată în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale, racla cu părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, precum şi racla cu părticele din moaştele Sfinţilor Ierarhi Nicolae, Atanasie şi Vasile cel Mare.
 
Evenimentele vor continua mâine, 28 noiembrie, prin organizarea unei expoziţii de icoane şi de crucifixe, realizate de elevii specializării Patrimoniu de la Seminarul Teologic Ortodox din Galaţi şi de la alte seminarii teologice. Expoziţia, care va ţine până în data de 29 noiembrie, se va desfăşura la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi. Tot pe 28 noiembrie se va desfăşura, la capela studenţilor din cadrul Complexului „Al. I. Cuza“ din Galaţi, programul „Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul studenţilor“, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR). 
 
Pe 29 noiembrie, se va desfăşura de la ora 9:00, la Seminarul Teologic din Galaţi, Simpozionul ştiinţific „2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“. Cu acest prilej, va fi lansat volumul „Tânărul creştin, mărturisitor al puterii de vindecare sufletească şi trupească prin Taina Sfântului Maslu“, realizat de elevi ai seminarului gălăţean şi ai altor seminarii teologice din ţară. De la ora 10:00, la Capela „Sfântul Andrei“ de pe platforma siderurgică ArcelorMittal se va desfăşura programul liturgic şi catehetic pentru  lucrătorii platformei  siderurgice ArcelorMittal, intitulat „Sfântul Andrei - ocrotitorul siderurgiştilor“. De la ora 14:00 se va desfăşura la Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului eparhial din Galaţi programul cultural şi filantropic „Studenţii creştini - apostoli ai dreptei credinţe“, organizat cu prilejul sărbătoririi patronului spiritual al ASCOR. La ora 17:00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi se va desfăşura concertul de muzică bisericească „Toată suflarea să laude pe Domnul!“. La ora 18:00, în Catedrala arhiepiscopală şi în toate bisericile din municipiul Galaţi va fi oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfântului Apostol Andrei. La ora 19:00, se va desfăşura „Pelerinajul luminii“, pe traseul Catedrala arhiepiscopală - Biserica „Sfântul Andrei“ a Seminarului Teologic din Galaţi. 
 
Pe 30 noiembrie, de la ora 9:00, va fi oficiată în Catedrala arhiepiscopală şi în toate bisericile din municipiul Galaţi Sfânta Liturghie. La ora 12:00, la esplanada de la Potcoava de Aur, se va organiza „Târgul meşterilor populari“. La ora 14:00 se va desfăşura, în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului eparhial, programul cultural „Sfântul Apostol Andrei - model de apostolat pentru studenţi“. De Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie, va fi oficiată o slujbă de Te Deum în prezenţa autorităţilor locale.