Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Examen de atestare a cunoştinţelor la Seminarul din Galaţi
Astăzi şi mâine, la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi se desfăşoară examenul de atestare a cunoştinţelor profesionale, la finalizarea celor 4 ani de cursuri teologice. La acest examen iau parte 26 de elevi ai clasei a XII-a, de la specialitatea Teologie Pastorală. Comisia de examinare a fost alcătuită din părintele director şi profesori ai Seminarului gălăţean, sub preşedinţia ierarhului Dunării de Jos.



.jpg)
