Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Examen de atestat teologic la Seminarul din Caransebeş
La Seminarul Teologic Liceal "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş a avut loc ieri examenul de atestare a cunoştinţelor teologice pentru elevii clasei a XII-a. Din cei 22 de absolvenţi, s-au înscris 15 elevi. Comisia a fost prezidată de Preasfinţitul Lucian, Episcop al Caransebeşului, şi a fost formată din părinţii profesori de la seminar: pr. prof. Constantin Train (director), pr. prof. Pavel Marcu (vicar-administrativ), arhim. prof. Constantin Timiş (exarh al mănăstirilor şi duhovnic al Seminarului Teologic), pr. prof. Isac Rusalin, pr. prof. Pătruţ Bănăduc şi arhid. prof. Vicenţiu Românu. Prima probă a constat în susţinerea lucrării de atestat teologic, apoi elevii seminarişti au susţinut examen oral la disciplinele omiletică şi catehetică, teologie liturgică, tipic şi muzică bisericească. PS Lucian a mulţumit învăţăceilor pentru rezultatele din timpul seminarului şi la examenul de final şi a îndemnat elevii şi profesorii să susţină în continuare, prin munca lor, şcoala teologică de la Caransebeş, şcoală cu tradiţie şi cu renume. (C.R.)



.jpg)
