În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Examene de capacitate și selecționare în Arhiepiscopia Bucureştilor
În ziua de marţi, 6 septembrie, candidaţii înscrişi la examenul de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Bucureştilor vor susţine cele două probe, scris şi oral. Examenul testează cunoştinţele de teologie şi de administraţie parohială, în vederea participării ulterioare la concursul de ocupare a unui post vacant de preot sau diacon din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Săptămâna aceasta, candidaţii vor fi evaluaţi psihologic. La acest examen se pot înscrie doar licenţiaţii în teologie, Secţia Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, care îndeplinesc condițiile canonice, statutare și regulamentare bisericești în vederea hirotoniei.
Joi, 15 septembrie, va avea loc examenul de selecţionare pentru preoţii sau diaconii care au vechimea necesară, în vederea participării ulterioare la concursul de ocupare a unui post vacant de preot în municipiile Bucureşti şi Ploieşti. La acest examen se pot înscrie doar preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care îndeplinesc condiţiile statutare şi regulamentare. Înscrierea candidaţilor a început în data de 9 august şi va continua până pe 5 septembrie, la Secretariatul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Condițiile pentru înscrierea la acest examen, actele necesare întocmirii dosarului de înscriere, precum și tematica examenului se pot afla de la Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind afișate și la avizierul Centrului eparhial. Proba scrisă a examenului de selecționare va avea loc joi, 15 septembrie 2016, ora 9:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă `Justinian Patriarhul” din Bucureşti, iar proba orală va începe în aceeaşi zi la ora 15:00.