Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Examene de pictură bisericească pentru stagiari
Comisia de pictură bisericească organizează în perioada 11-26 iunie 2012 examene de atestare a stagiarilor care au efectuat integral perioada de practică de şantier.
Programul după care se vor desfăşura examenele de autorizare este: 28-31 mai 2012 - perioada de înscriere, 11-15 iunie 2012 - susţinere probă practică, 18-22 iunie - perioada de cursuri pe teme de dogmatică, liturgică, legislaţie, tehnici, 25-26 iunie 2012 - susţinerea probei teoretice. Proba practică constă în executarea a 4-5 mp de pictură în tehnica frescă cu o temă repartizată de comisia de examinare. Cursurile teoretice vor fi susţinute la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" din Bucureşti în perioada 18-22 iunie 2012. La aceste cursuri pot participa toţi cei interesaţi de pictura bisericească. Pentru a putea promova, pictorii/restauratorii autorizaţi de Comisia de pictură bisericească au obligaţia de a face dovada participării la aceste cursuri în ultimii 3 ani.



.jpg)
