Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Examene pentru gradele profesionale în preoţie la Sibiu
Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, s-au încheiat cu susţinerea examenelor de către cei 43 de preoţi care s-au înscris pentru definitivat şi cei 25 care s-au înscris pentru obţinerea gradului II. Examenul a constat într-o probă scrisă şi o probă orală, iar comisia de examinare a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu membri dintre profesorii care au predat cursurile, după cum a menţionat pr. Savu Popa, consilier cultural în Arhiepiscopia Sibiului.
"Au participat preoţi din cele cinci eparhii ale Mitropoliei Ardealului, iar subiectele de examinare au avut teme aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a declarat pr. Savu Popa. Facultatea de Teologie din Sibiu a organizat, pentru prima dată în acest an, şi cursuri pentru obţinerea gradului I profesional în preoţie, la care s-au înscris aproximativ 30 de preoţi. Timp de un an, aceştia vor elabora lucrări de disertaţie, vor primi vizita chiriarhilor în parohii şi vor fi examinaţi. (Ştefan Mărculeţ)



.jpg)
