Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Examenul de competenţă profesională la seminariile teologice din Arhiepiscopia Iaşilor
Elevii de la patru seminarii din Arhiepiscopia Iaşilor au susţinut, de la mijlocul acestei luni, examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru fiecare secţie absolvită. Atestatul a avut o comisie formată din profesori din cadrul seminariilor şi un delegat de la Centrul eparhial Iaşi.
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ s-a desfăşurat ieri atestatul de competenţă profesională pentru pictură. Cei 27 de elevi de la secţia Patrimoniu cultural au realizat cinci panouri cu scene din viaţa Mântuitorului. Seminariştii au fost grupaţi în echipe de câte cinci. După cum ne-a explicat prof. Dan Ţârdea, panourile pictate în tehnica tempera cu emulsie de lemn vor împodobi un spaţiu din cadrul seminarului. Delegatul Înalt Preasfinţitului Părinte Teo-fan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost pr. lect. dr Mihai Vizitiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. La sfârşitul săptămânii trecute, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi s-a desfăşurat examenul de atestare a competenţelor profesionale pentru elevii de la secţia Teologie pastorală şi Patrimoniu cultural. La prima secţie s-au înscris şi au absovit 33 de seminarişti, iar la cea de-a doua, cei 22 de absolvenţi, pe lângă o lucrare de cunoştinţe teologice, au avut de pregătit o icoană pe care au realizat-o în perioada precedentă. Delegatul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei a fost pr. prof. drd Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Elevii s-au pregătit intens şi au tratat cu multă seriozitate acest examen", a declarat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul seminarului ieşean. În zilele de 16 şi 17 mai 2011, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani a avut loc examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru 47 de absolvenţi (27 de la secţia Teologie pastorală şi 20 de la Teologie Patrimoniu). Comisia care i-a examinat pe seminarişti a fost aprobată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan a fost pr. lect. dr Ilie Melniciuc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Tot în primele două zile ale acestei săptămâni, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" din Dorohoi a avut loc examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru elevii din clasa a XII-a, promoţia 2011. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan a fost pr. lect. dr Alexăndrel Barnea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Cei 20 de elevi înscrişi au susţinut probe la trei discipline, fiind declaraţi admişi. Examenul de certificare a competenţelor profesionale la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ a fost susţinut în perioada 12-13 mai. S-au prezentat 16 elevi, care au fost declaraţi admişi de comisia de evaluare. După cum ne-a relatat pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul instituţiei, delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan în comisia de evaluare a fost pr. prof. dr Ioan C. Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi.