Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţia de icoane „Maica Domnului în iconografia ortodoxă“
Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi - Muzeul Etnografic al Moldovei în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor organiza astăzi, începând cu ora 16:00, la Muzeul Unirii din Iaşi, vernisajul expoziţiei de icoane "Maica Domnului în iconografia ortodoxă". Expoziţia prezintă icoane ce provin din colecţiile Muzeului Etnografic al Moldovei şi Muzeului de Artă, din fondul de icoane al mănăstirilor Agapia, Golia şi din colecţia patriarhului Nicodim Munteanu de la parohia "Sf. Nicolae" din localitatea Pipirig, judeţul Neamţ. La acest eveniment va participa din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Corul "Sf. Cosma Melodul" al studenţilor teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi va susţine un concert de muzică religioasă. Expoziţia va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 25 martie-11 aprilie 2010. (C.C.)



.jpg)
