Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziția „Monumentele Basarabiei” la Muzeul Mitropolitan din Iași
Miercuri, 22 septembrie 2021, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc vernisajul expoziției „Monumentele Basarabiei”. Cu acest prilej au fost prezentate acțiunile de recondiționare a monumentelor de mare valoare istorică din Basarabia, desfășurate de Asociația „Momentum”.
În Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, și al pastorație românilor din afara granițelor, Asociația „Monumentum” a prezentat publicului ieșean o serie de imagini cu monumentele restabilite în Republica Moldova.
Expoziția cuprinde 36 de roll- up-uri care prezintă informații și fotografii din campania de restaurare/restabilire a monumentelor românești din Republica Moldova între anii 2009 şi 2021.
„Proiectul «Monumentele Basarabiei» a pornit în 2009, în urma îndemnului părintelui profesor Mircea Băjenariu, care a dorit să instalăm un crucifix în memoria familiei Gafencu din orașul Sângerei. Acceptând această provocare, ulterior ne-a venit ideea de a ridica crucifixuri similare, toate fiind sculptate la Cluj - în piatră de Viștea - în cinstea celorlalți sfinți basarabeni, majoritatea din ei suferind în temnițele comuniste”, a declarat avocatul Iulian Rusanovschi, președintele Asociației „Monumentum”.
Monumentele sunt grupate pe mesaje. Este vorba de șase busturi închinate regelui Ferdinand, patru obeliscuri cu vulturul Armatei Române închinate grănicerilor căzuți pe malul Nistrului, monumentele și cimitirele închinate Armatei Române din Primul și din cel de-al Doilea Război Mondial și a patra categorie, a monumentelor închinate anumitor personalități, cum ar fi: Vespasian Ierbiceanu, Visarion Puiu, sau anumitor evenimente ori însemne comemorative, cum ar fi de exemplu monumentul aflat pe locul unde a fost Biserica „Sfântul Ilie”, distrusă și ea în orașul Chișinău în anul 1967. „Acest proiect este o încercare de redeșteptare a unor amintiri pe care noi aici nu le-am avut, dar le-au avut basarabenii dincolo. De aceea, această redeșteptare a unei amintiri echivalează cu redeșteptarea conștiinței naționale. Nu există un document mai bun pentru ca identitatea noastră să fie recunoscută decât monumentele. Cu cât acestea vor fi mai bine păstrate, mai bine puse în valoare și mai bine vizualizate, cu atât neamul din care facem parte va avea sau nu va avea viitor de recunoaștere în istorie”, ne-a mărturisit părintele Neculai Dorneanu, preot paroh al Parohiei „Sfânta Mahramă a Domnului şi Sfinții Mucenici Brâncoveni”, din Iaşi.
Spre final, avocatul Iulian Rusanovschi a subliniat mesajul principal al inițiativei recondiționării monumentelor: „Basarabia este pământ românesc, acesta este principalul mesaj. Cel mai înalt nivel cultural pe care l-a atins Basarabia a fost cel din perioada interbelică, iar faptul că străinii au încercat să ne distrugă istoria nu este un motiv pentru a renunța la ea”.