Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Expoziție cu ii și costume populare la o parohie din Bărăgan
Parohia „Sfântul Gheorghe”-Prozanic, județul Călărași, a sărbătorit, la 24 iunie, prin Sfânta Liturghie, Naşterea Botezătorului Ioan, punctând în acelaşi timp şi Ziua internațională a iei, printr-o expoziție de ii tradiționale românești cu titlul „Ia românească, reverberație a credinței strămoșești”. Iile au fost expuse individual sau în ansambluri de costume tradiționale.
Credincioșii și elevi ai grupului de copii și tineret „Preoteasa Elena” au participat la Sfânta Liturghie îmbrăcați în straie tradiționale, amintind celor prezenți despre faptul că această zi este dedicată iei tradiționale românești. La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc vernisajul expoziției, care a debutat cu o prezentare a părintelui Niță Ștefan Cătălin despre originea, însemnătatea şi autenticitatea pieselor vestimentare expuse: ii și alte componente ale portului tradițional.
În final a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în care toți cei prezenți și-au îmbogățit cunoștințele legate de croitul și brodatul cămășii tradiționale românești, dar și de structura morfologică, motivele grafice și ornamentica acesteia.



.jpg)
