Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie cu vânzare „Ziua primăverii“, la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia a găzduit ieri, 7 martie 2008, expoziţia „Ziua Primăverii“, cu vânzare de obiecte specifice primăverii, informează reîntregirea.ro. Obiectele au fost confecţionate de copiii beneficiari ai Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare“ din Alba Iulia, iar fondurile obţinute din vânzarea lor vor fi folosite pentru achiziţionarea de rechizite şcolare pentru aceşti copii. Această acţiune de întrajutorare s-a desfăşurat la parterul Colegiului HCC, între orele 10:00-14:00 şi au fost aduse spre vânzare peste 200 de obiecte realizate de copii asistaţi, constând în mărţişoare, felicitări, obiecte din ceramică şi tablouri. Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare“ este un proiect al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă din Alba Iulia, demarat în luna octombrie a anului 2003, care are ca scop recuperarea şi reîntegrarea socială a unui număr de 12 copii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, maltrataţi, de pe raza judeţului Alba. Aşezământul îşi desfăşoară activitatea într-un imobil pus la dispoziţie de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.



.jpg)
