Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie de carte dedicată Sfinţilor Chiril şi Metodie
Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova a găzduit marţi, 24 mai, vernisajul expoziţiei de carte "Sfinţii Chiril şi Metodie. Sărbătoarea culturii şi literaturii slave". Evenimentul a fost prilejuit de prăznuirea în această lună a Sfinţilor Chiril şi Metodie, întemeietorii alfabetului chirilic ce a stat la baza operei de încreştinare a slavilor. Au participat mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional "Elena Cuza", coordonaţi de prof. dr. Radu Scorojitu. Invitatul special al manifestării a fost prof. dr. Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socio-Umane "C.S. Nicolăescu-Plopşor" al Academiei Române. (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
