Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Expoziție de icoană dedicată lui Leonid Uspensky la Paris
Începând de marți, 5 decembrie, și până în 14 ianuarie 2018, la Centrul cultural și spiritual rus din Paris (1 quai Branly, Paris 75007) are loc o expoziție de icoane care prezintă publicului opere ale lui Leonid Uspensky, întemeietorul școlii de iconografie ortodoxă de la Paris și inițiatorul reînnoirii artei sacre ortodoxe și al întoarcerii la icoana tradițională în secolul XX.
Este vorba despre prima expoziție consacrată operei iconografice a marelui iconograf și teolog al icoanei, expoziția fiind organizată cu ocazia comemorării a 30 de ani de la trecerea lui la Domnul.
Evenimentul regrupează mai mult de o sută de exponate, venite atât din Franța, cât și din alte țări europene. Varietatea și originalitatea operelor expuse tind să cuprindă întreaga biografie a autorului lor, începând cu primii pași ai convertirii sale din anii ’30, până la moartea sa survenită în 1987.
Expoziția este deschisă în timpul săptămânii, între orele 14:00 și 19:00, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00-13:00 și 14:00-19:00, fiind închisă lunea, menționează organizatorii pe pagina de facebook a Catedralei ortodoxe ruse „Sfânta Treime” din Paris.
Pe perioada expoziției, miercurea, joia și sâmbăta, începând cu ora 16:30, la etajul al doilea al sediului Episcopiei de Chersonèse va avea loc și proiecția filmului Nataliei Sergueeva: „Leonid Uspensky. Istoria transfigurării și a iubirii”.
În aceeași incintă vor avea loc și o serie de conferințe dedicate marelui maestru iconar: marți, 12 decembrie, la ora 20:00, Marie Chantal Savinkov, dirijoare de cor și specialistă în antropologie socială, va susține conferința cu tema: „Uspensky, mesager al Tradiției”, iar marți, 19 decembrie, începând cu ora 15:00, în sala de audiții a Centrului cultural, protoiereul Nicolae Ozolin, profesor de istoria artei creștine și de iconologie la Institutul „Saint Serge” din capitala Franței, va susține conferința „Actualitatea iconologiei lui Leonid Alexandrovitch Uspensky”.
Iconograful și iconologul Leonid Uspensky s-a născut în Rusia, în 1902, și a trecut la Domnul la Paris în 1987. El a pictat numeroase icoane și fresce, a realizat sculpturi în lemn (cu precădere sfinte cruci), precum și sculpturi în piatră și opere realizate prin ciocănire a metalului în tehnica „repoussé”.