Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie de icoane a deţinuţilor de la Penitenciarul Mărgineni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, la Galeriile "Sever" din Municipiul Târgovişte, a fost organizată o expoziţie de icoane cu vânzare, în vederea obţinerii de fonduri pentru construirea noului paraclis al Penitenciarului Mărgineni, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Icoanele au fost realizate de către deţinuţii Penitenciarului şi arată, nu doar interes pentru valorile spirituale, dar şi o preocupare pentru edificarea unui nou lăcaş de cult în incinta instituţiei. Cu această ocazie s-a dat citire mesajului pe care Mitropolitul Nifon l-a adresat celor închişi, cu ocazia sărbătorii Sf. Ap. Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai deţinuţilor.



.jpg)
