Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie de icoane pe sticlă în Italia
Evenimentele dedicate sărbătorii Naşterii Domnului au debutat şi la românii aflaţi în afara graniţelor ţării, în mai multe parohii din diaspora având loc deja manifestări dedicate acestei sărbători a bucuriei.
La începutul acestei săptămâni a avut loc inaugurarea expoziţiei de icoane pe sticlă "La nascita del pensiero" - deschisă până pe 26 decembrie, informează Biroul de presă al Episcopiei Italiei. Lucrările sunt realizate de copiii clasei de catehism a şcolii Parohiei "Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu" din Chieri, evenimentul marcând începuturile Festivalului de tradiţii şi sărbători de Crăciun, organizat în perioada 6-19 decembrie în Chieri. În deschiderea evenimentului, părintele Emanuel Mihăescu a ţinut un cuvânt festiv, vorbind despre importanţa cunoaşterii valorilor naţionale şi impactul lor asupra copiilor care trăiesc departe de ţară. "Remarcabilă a fost prezenţa domnului consul Daniel Zinelli, care a vorbit despre necesitatea acestui festival pentru comunitatea românească din Italia. La final, toţi copiii prezenţi au fost invitaţi să compună o icoană împreună, trecând pe rând şi aducându-şi aportul prin imaginaţie şi originalitate, reprezentându-şi fiecare viziunea proprie asupra îngerului păzitor", a spus părintele Ioan Lupăşteanu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Italiei. Icoana pe care ei au lucrat-o a fost licitată la finalul festivalului, în încercarea de a sensibiliza pe cei prezenţi pentru strângerea de fonduri dedicate copiilor de la Centrul de tip familial din Roşiorii de Vede, Teleorman. (Silviu Dascălu)



.jpg)
