După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Expoziţie de pictură la Biblioteca „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“ din Iaşi este, în această perioadă, gazda unei expoziţii itinerante de pictură religioasă, şi nu numai, a elevilor din România şi din Republica Moldova. Este vorba de o serie de lucrări realizate în cadrul Taberei „Acasă la noi“, organizată de Despărţământul Mihail Kogălniceanu din Iaşi, ce a fost găzduită, în această vară, la Neamţ, prin grija Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În total, peste 30 de lucrări sunt panotate la Iaşi, fiind vorba, în general, despre elevii care au obţinut primele locuri în competiţie. „Lucrările micilor artişti plastici au fost realizate în cadrul taberei organizate la Neamţ de Despărţământul Mihail Kogălniceanu al Asociaţiei Astra din Iaşi, prin grija Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Picturile au fost expuse şi la Bucureşti, iar în momentul de faţă pot fi vizitate la Iaşi, intrarea fiind liberă. Sunt lucrări bune, unde se vede deja că este vorba de nişte mici artişti, nu doar de nişte elevi“, a explicat poetul Valentin Talpalaru, cel care a prezentat expoziţia. Expoziţia micilor artişti a fost inspirată şi realizată de profesorul Mihai Zaiţ, de la Şcoala „B. P. Hasdeu“ din Iaşi. Au expus elevii de la Şcoala nr. 52, Chişinău, Liceul teoretic „Boris Dangă“, Criuleni, şi Şcoala „B. P. Hasdeu“, Iaşi. (S.D.)



.jpg)
