Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie în onoarea Patriarhului Ecumenic
Aniversarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu a fost marcată printr-un moment festiv şi la Consulatul Greciei din Istanbul. În centrul Sismanoglio a fost organizată o expoziţie cu fotografii din timpul vizitelor Patriarhului Ecumenic în Muntele Athos. Expoziţia a fost vernisată joi, 1 martie, la eveniment participând şi Sanctitatea Sa, care a exprimat mulţumirea şi bucuria că a revăzut chipurile monahilor athoniţi pe care i-a vizitat în Muntele Athos în timpul celor 20 de ani de slujire ca Patriarh Ecumenic. (Marius Nedelcu)



.jpg)
