Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Expoziţie la Muzeul Mitropolitan din Iaşi despre preotul Gheorghe Cotenescu
În Sala Ctitorilor a Muzeului Mitropolitan din Iaşi a avut loc luni după-amiază vernisajul expoziţiei itinerante fotodocumentare „In memoriam. 55 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului profesor dâmboviţeano-muscelean Gheorghe Cotenescu”. Aceasta cuprinde 40 de fotografii din colecția personală a ziaristului Radu Petrescu-Muscel, nepotul preotului Cotenescu.
Evenimentul, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în colaborare cu Radu Petrescu-Muscel, a fost moderat de părintele Cristian Muraru, directorul Centrului de conservare și restaurare a patrimoniului de artă creștină „Resurrectio” al Arhiepiscopiei Iașilor. De asemenea, părintele Daniel Isai a evocat activitatea clericului în Moldova. Expoziția vernisată este dedicată memoriei părintelui Gheorghe Cotenescu, unul dintre cei mai reprezentativi clerici ortodocși din prima jumătate a secolului XX. Mai multe informații ne-a oferit domnul Radu Petrescu, nepotul direct al preotului Cotenescu: „Această expoziție a mai fost prezentată în trei localități din județul Argeș, este vorba de Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș și Pitești, și a fost realizată cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. De asemenea, expoziția a mai fost și la Biserica «Doamna Oltea» din București, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureștilor. De astăzi, ea se află la Iași pentru că, din anul 2019, părintele profesor căpitan Gheorghe Cotenescu este cetățean de onoare post-mortem al municipiului Iași. Am zis că merită să îi ajutăm pe ieșeni să îl cunoască mai bine pe acest cleric muntean, iar multe dintre realizările părintelui sunt legate de Iași. Expoziția prezintă câteva episoade din viața lui, de la căsătorie până la închegarea unei familii extinse, sunt episoade din viața lui de profesor, din perioada când a colaborat cu Nicolae Iorga, fiind primul secretar al istoricului”.
Evenimentul se încadrează pe linia eforturilor istoricilor contemporani de recuperare a imaginii şi a realizărilor unor mari personalităţi ale poporului român, clerici şi laici care au suferit pe nedrept în perioada instaurării şi a dominaţiei regimului comunist: „În cadrul expoziției găsim fotografii din viața lui ca mărturisitor în temnițele comuniste. În perioada 1949-1950, părintele a fost închis timp de 14 luni pentru sprijinul logistic și spiritual pe care l-a acordat câtorva membri din grupul colonelului Gheorghe Arsenescu de la Câmpulung Muscel”.
Prezenţa preotului profesor Gheorghe Cotenescu, dublu licenţiat (Teologie şi Conservator), a fost rodnică în eforturile de edificare şi consolidare naţională, culturală şi bisericească din prima jumătate a secolului XX. Elev favorit al profesorului Ion Popescu-Pasărea, devine capelan militar în întreaga campanie a Războiului de Întregire a Neamului şi consolidare a României Mari (1916-1919), fiind alături de soldaţii români la eliberarea Basarabiei şi a Ardealului, până la Budapesta, asigurându-le asistenţă religioasă, însufleţindu-i moral şi implicându-se în acordarea primului ajutor răniţilor. De asemenea, clericul a avut o activitate didactică de excepţie, fiind profesor la patru seminarii teologice. În timpul persecuţiilor comuniste a avut de suferit din motive politice, fiind condamnat şi încarcerat 14 luni (martie 1949 - mai 1950).
Părintele Gheorghe Cotenescu a fost declarat în 2019 cetățean de onoare al municipiului Iași.