Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Expoziţie pascală realizată de doi deţinuţi de la Giurgiu
Penitenciarul Giurgiu, în colaborare cu Episcopia Giurgiului, organizează joi,
28 aprilie, la Centrul "Nichifor Crainic" din sediul Centrului Eparhial, evenimentul cultural "Lumina din sufletul nostru", în cadrul căruia vor fi prezentate lucrări de creaţie, pictură şi sculptură de icoane şi obiecte bisericeşti realizate de două persoane private de libertate ce-şi execută detenţiunea pe viaţă în Penitenciarul Giurgiu. Vor fi prezentate nouă icoane pictate de o persoană privată de libertate, cetăţean chinez, şi 12 obiecte bisericeşti sculptate realizate de o persoană privată de libertate, al cărei domiciliu se află în judeţul Giurgiu. Lucrările au fost efectuate în atelierul Penitenciarului Giurgiu, sub îndrumarea asp. Victor Dragomir. (Gheorghe-Cristian Popa)



.jpg)
