Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Făcând binele, noi aducem bucurie semenilor şi adunăm lumină în sufletele noastre”
Duminică, 19 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani, păstorită de părintele paroh Valeriu Ursu.
În cuvântul său, rostit după Sfânta Liturghie, s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi).
„Toţi suntem chemaţi să fim lucrători buni. Roadele lucrării noastre sunt faptele bune. Făcând binele, noi aducem bucurie semenilor şi adunăm lumină în sufletele noastre. Făcând bine, noi creştem duhovniceşte. Vocaţia creştinului este să facă binele. Creştin înseamnă un om care iubeşte şi vrăjmaşii săi şi se roagă pentru dânşii. Făcând binele, noi ne asemănăm cu Dumnezeu Cel bun şi iubitor de oameni. Să folosim timpul vieţii noastre pentru a fi de folos semenilor”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Antonie.



.jpg)
