Factorii determinanţi în educarea caracterului moral-religios al copiilor

De educaţia religioasă sunt responsabili mai mulţi factori principali, dintre care amintim: familia, Biserica şi şcoala. Sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar şi atunci când va ajunge la vârsta adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinţii. Ei sunt primii care modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preţ moştenire: credinţa creştină.

Transmiterea valorilor spirituale şi formarea caracterului moral-religios se realizează în mai multe circumstanţe şi de către mai multe instanţe. Astfel, de educaţia religioasă sunt responsabili mai mulţi factori principali, dintre care amintim: familia, Biserica şi şcoala.

Rolul important al părinţilor

Familia creştină joacă un rol deosebit de important în educarea caracterului moral-religios, deoarece în mijlocul familiei începe educaţia copilului. Aici se pun bazele abecedarului creştin şi tot aici prind contur valorile morale ale viitorului adult.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată care trebuie să fie scopul principal al activităţii părinţilor de educare a copiilor: "Nu în a procura averi şi mărire pentru copii trebuie să se consume strădaniile părinţilor, ci în a-i învăţa pe aceştia cum să facă binele, cum să câştige adevărata înţelepciune. Căci toate bunurile pământeşti sunt trecătoare, toate se pierd şi se strică". Prin urmare, sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar şi atunci când va ajunge la vârsta adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinţii. Ei sunt primii care modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preţ moştenire: credinţa creştină.

Toate pedagogiile sunt de acord cu rolul familiei în educarea copiilor, confirmând faptul că la vârsta preşcolară se pun bazele unui mare număr de deprinderi, înclinaţii şi interese, care vor contribui într-o mare măsură la configurarea chipului psihic al omului. Pentru copil, familia este prima şcoală a vieţii, iar părinţii sunt primii dascăli ai copilului. De aceea, deosebit de important este şi propriul exemplu al părinţilor. Nu este suficient ce spun părinţii, ci şi ceea ce fac ei, după cum subliniază şi A. S. Macarenco în "Texte pedagogice alese": "Propria voastră purtare - spunea un pedagog, adresându-se părinţilor - este lucru hotărâtor. Să nu credeţi că educaţi copilul numai atunci când vorbiţi cu el, când îl învăţaţi sau îi porunciţi. Îi faceţi educaţie în orice clipă a vieţii voastre, chiar atunci când nu sunteţi acasă (...).

Tot de exemplul oferit de părinţi ţine şi credinţa în Dumnezeu. Nădejdea şi credinţa pe care ei le au în Dumnezeu intră şi în sufletul copilului şi, odată cu acestea, dragostea faţă de părinţi duce la iubirea faţă de Dumnezeu.

Marea familie: Biserica

Biserica, spre deosebire de mica familie de acasă, este marea familie, în sânul căreia se intră cu ajutorul harului divin, primit prin Sfânta Taină a Botezului. Murind păcatului, cel botezat se ridică prin Hristos la o viaţă nouă ("Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" - Galateni 3, 17), ca, prin darul şi ajutorul lui Hristos, să poată ajunge, mai târziu, la statura Acestuia (Efeseni 4, 13).

Biserica însăşi este datoare să se îngrijească de fiecare mlădiţă a ei, pentru a o ajuta să crească în duh şi adevăr, spre desăvârşirea în Hristos. De aici însemnătatea Bisericii, ca factor determinant al educării caracterului moral-religios. Mântuitorul Hristos a avut grijă ca să-i lase Bisericii mijloacele necesare pentru atingerea acestui scop. În primul rând se află chiar Cuvântul Sfintelor Evanghelii, care reprezintă adevărul veşnic şi autoritatea duhovnicească supremă, după care creştinul îşi poate orienta toate gândurile, simţirile, acţiunile şi întreaga sa viaţă, după care îşi poate clădi caracterul şi personalitatea.

În al doilea rând, Sfintele Taine şi întregul cult divin sunt mijloace prin care Biserica lucrează în sens educativ-religios asupra credincioşilor ei. Împreuna-participare a credincioşilor la rugăciunile Bisericii duce la dezvoltarea solidarităţii şi iubirii aproapelui, iar împărtăşirea din acelaşi potir contribuie la realizarea unităţii de simţire, de voinţă, de acţiune în comunitatea creştină.

Misiunea şcolii

Şcoala constituie un alt factor principal al educaţiei creştine. În cadrul ei, educaţia moral-religioasă are un caracter programat, planificat şi metodic. Conţinuturile religioase care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activităţile educative se cer a fi structurate respectând principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învăţare, după cum subliniază, în lucrarea "Educaţia religioasă - repere teoretice şi metodice", prof. univ. dr. Constantin Cucoş.

Formarea caracterului moral-religios este inclusă în formarea personalităţii moral-religioase. Omul poate deveni conştient de ce înseamnă să fii moral, poate adera la norme morale şi poate avea un ideal moral. Dacă nu este antrenat în activitatea concretă de aplicare a normelor morale, el poate rămâne un capital pasiv. De aceea trebuie să aplice normele morale în propria viaţă şi acest lucru se produce prin apariţia deprinderilor morale şi prin săvârşirea unor acte morale care reflectă caracterul moral-religios al omului.

* Daniela Lupiş este profesor metodist, disciplina Religie, cadru didactic la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Iaşi

(Oana Nistor)