În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Fals agent DGA, reţinut la Arad
Un bărbat înarmat, având asupra sa o legitimaţie falsă de agent al Direcţiei Generale Anticoruptie, a fost arestat duminică în municipiul Arad, de către o patrulă mixtă, alcătuită din poliţişti comunitari, jandarmi şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad. După cum informează purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspectorul principal Camelia Tuduce, bărbatul a fost oprit de un echipaj al Poliţiei, deoarece avea probleme la unul din farurile autoturismului şi vorbea la telefon în timp ce conducea. În momentul în care bărbatul a coborât din autoturism, un poliţist comunitar a observat o armă în portieră. Cu ajutorul jandarmilor, poliţistul comunitar l-a imobilizat pe şofer, trecându-se apoi la verificarea şi percheziţionarea auto-turismului, acţiune în urma căreia s-a stabilit faptul că maşina avea numere false, fiind de fapt neînmatriculată. În plus, s-a stabilit că permisul de conducere al bărbatului era fals, iar permisul de port-armă nu era vizat pe anul în curs. În urma controlului efectuat, în autoturism s-au mai găsit un girofar, o bâtă de baseball, o legitimaţie falsă de agent al Direcţiei Generale Anticorupţie, un permis de liberă trecere, de asemenea fals, suma de 42 de mii de lei şi un număr de 26 de cartuşe. „Bărbatul a fost reţinut în vederea cercetărilor, iar autoturismul a fost ridicat de serviciul de specialitate al Primăriei municipiului Arad“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.