De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Fără frică, la slujba de Paşti
În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Departamentului Informaţional al Patriarhiei Moscovei, Vladimir Legoida, i-a îndemnat pe locuitorii Moscovei să vină la slujba de Paşti, fără a se teme de noi atentate la metrou, anunţă Interfax.
"La slujbă domneşte dragostea, iar dragostea desăvârşită alungă frica. Astfel de evenimente nefericite nu trebuie să ne terifieze, căci, dacă ne vom teme, vom fi în mâinile teroriştilor, care îşi vor atinge, astfel, scopul", a mai spus Vladimir Legoida. Şeful Departamentului Informaţional a mai remarcat că oricine se poate ruga pentru cei care au suferit în urma atentatelor de luni dimineaţă, demonstrând astfel solidaritate umană, şi a îndemnat pe toţi, de asemenea, să doneze sânge, pentru a ajuta şi faptic. Parohul unei vestite biserici moscovite, biserica "Sf. Tatiana" de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova, pr. Maxim Kozlov, a remarcat, la rândul său, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că în ziua tragediei au venit mai mulţi oameni la slujbă: "Veneau cei care merseseră aproximativ în acelaşi timp cu exploziile, dar care nu fuseseră afectaţi. Aceşti oameni simţeau că au trecut pe lângă tragedie la o foarte mică distanţă, fapt care îi făcea să fie mai atenţi la modul lor de viaţă". Îndemnul este cu atât mai actual, cu cât în cursul zilei de marţi, 30 martie, din Catedrala "Hristos Mântuitorul" au fost evacuaţi toţi vizitatorii din cauza unui apel telefonic care ameninţa cu prezenţa unei bombe în sfântul lăcaş. Din fericire, după cercetările forţelor speciale, alarma a fost declarată falsă.