Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Federaţia Rusă a făcut primul pas spre retrocedarea averilor religioase
Consiliul Federaţiei Ruse, format din reprezentanţi ai regiunilor, a votat, miercuri, 24 noiembrie, în unanimitate, legea "despre transmiterea către organizaţiile religioase a averii cu destinaţie religioasă, aflată în proprietatea statului sau a municipalităţilor", informează Interfax. Legea a fost votată de 122 de senatori, fără să se opună cineva. Legea prevede posibilitatea transmiterii averii fie în proprietate, fie în concesiune, în maximum doi ani de la luarea deciziei de retrocedare. Dacă obiectul cererii organizaţiei religioase va fi un imobil locativ, locatarilor va trebui să li se asigure, din timp, locuinţe alternative. Legea prevede şi dreptul persoanelor juridice sau fizice de a apela la instanţa de judecată decizia de retrocedare. Organul împuternicit să retrocedeze are posibilitatea să refuze, întemeiat, solicitarea, iar organizaţia religioasă poate reveni, după înlăturarea problemelor indicate în conţinutul refuzului. Procesul de retrocedare trebuie să se facă în mod public, accesibil populaţiei. Legea mai prevede şi imposibilitatea organizaţiilor religioase de a intra în posesia unui imobil, dacă acesta este închiriat, arendat, de către instituţia-proprietar, până la expirarea termenului contractual. (Eugen Rogoti)



.jpg)
