În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Felonul Sfântului Ioan Gură de Aur, expus spre închinare în Catedrala episcopală din Roman
În Catedrala episcopală din Roman este depus spre închinare felonul Sfântului Ioan Gură de Aur, ale căror sfinte moaşte vor fi aduse în procesiune din Grecia la Iaşi, joi, 11 octombrie 2007. Acest veşmânt al Sfântul Ioan Gură de Aur se află în tezaurul din Episcopia Romanului de câteva sute de ani. Potrivit unor cronici, felonul ar fi fost dăruit de un patriarh de la Constantinopol unui voievod moldovean, însă episcopul Melchisedec Ştefănescu spunea, în urma unor cercetări, că unul dintre împăraţii paleologi i-ar fi oferit veşmântul domnitorului Alexandru cel Bun. „Acesta este considerat cel mai valoros obiect pe care îl avem noi în muzeul Centrului nostru eparhial de la Roman. Felonul Sfântul Ioan Gură de Aur a suscitat opinii asupra originii sale şi admiraţie asupra celor care şi-au îndreptat ochii asupra sa. Credem că această relicvă a aparţinut Sfântului Ioan Gură de Aur. Anul acesta, fiind un an important din viaţa Bisericii Universale, am decis ca acest felon să fie scos din locul său de păstrare şi să fie pus spre închinare în Biserica «Sfânta Parascheva» a Episcopiei Romanului. A fost o bucurie mare a credincioşilor văzând acest felon şi foarte mulţi vin şi se închină ca la o relicvă sfântă şi este mult preţuit de romaşcani şi de pelerinii care îşi îndreaptă paşii spre Episcopia Romanului“, a declarat pentru Radio Trinitas PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. După cum a precizat PS Arhiereu Ioachim Băcăuanul, cea dintâi menţiune documentară referitoare la acest veşmânt datează din anul 1653, când patriarhul Macarie al Antiohiei a vizitat Moldova şi a poposit o vreme la Roman. Arhidiaconul patriarhului, Paul de Alep, care a lăsat nenumărate însemnări din viaţa Bisericii Moldovei, spunea că acest felon a fost trimis în dar de patriarhul Constantinopolului, Ştefan cel Bătrân. Episcopul Melchisedec Ştefănescu spunea că felonul ar fi fost trimis, împreună cu alte daruri, de un împărat paleolog domnitorului Alexandru cel Bun şi mitropolitului Iosif Muşat al Moldovei, iar domnul ţării le-a dăruit Catedralei episcopale „Sf. Parascheva“ din Roman, unde a fost îngropată mama acestuia.