La 399 de ani de la ridicarea zidurilor de incintă ale Mănăstirii Dragomirna, Voievodul martir Miron Barnovschi Movilă a fost comemorat duminică, 30 august 2026, printr‑un eveniment organizat în cetatea
Festival-concurs prepascal la Deva
La sfârşitul acestei săptămâni se va desfăşura, la Deva, un festival-concurs de muzică corală sacră, intitulat „Lumină lină“. Ediţia din 2013 a acestui festival-concurs se adresează corurilor bărbăteşti ale diferitelor instituţii de învăţământ preuniversitar sau universitar din ţară, ale centrelor eparhiale, protopopeşti sau ale altor instituţii ecleziastice. Manifestarea, cu caracter prepascal, va avea loc azi, 20 aprilie 2013, în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Deva, de la ora 14:00. La final, în timpul deliberării juriului, va concerta, în premieră la Deva, Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de prof. dr. Costel Mirel Nechita. (Pr. Mircea Mihuleţ)



.jpg)
