Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Festival de muzică religioasă la Vicovu de Jos
La Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Vicovu de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, a avut loc luni, 4 iunie, festivalul coral de muzică religioasă "Bucuriile cântării". Evenimentul, care s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost dedicat compozitorului bucovinean Ciprian Porumbescu. "Deşi este la a VIII-a ediţie, în acest an a constituit o premieră includerea acestui eveniment în cadrul Festivalului European al Artelor "Ciprian Porumbescu" organizat de către Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina", a declarat pr. paroh Vasile Popescu. La eveniment au asistat credincioşi de la mai multe parohii din comuna Vicovu de Jos şi localităţile învecinate. În faţa auditoriului au cântat Grupul coral "Muguraşii", al parohiei Bâlca, dirijat de pr. Gheorghe Calancea, Corul "Osana Bucovinei", al parohiei Vicovu de Jos - Remezău, coordonat de pr. Constantin Cenuşă, corul parohiei "Sfântul Gheorghe" - Laura - Vicovu de Sus, dirijat de pr. Florin Mihălescu, Grupul coral "Codrii Cosminului" din Cernăuţi, dirijat de Gheorghe Sadovei, Corala preoţească "Sfântul Ierarh Leontie" din Rădăuţi, dirijată de Ovidiu Foca, Corala "Ciprian Porumbescu", a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, dirijată de pr. prof. Lucian Ionuţ Tablan Popescu, şi Cvartetul "Ciprian Porumbescu" din Suceava. "Ne-am bucurat de prezenţa prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, a prof. Sever Paraschiv Dumitrache, managerul Centrului Cultural Bucovina, dar şi a fiilor satului", a spus pr. paroh Vasile Popescu. (C. Ciofu)



.jpg)
