Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“, la a XXII-a ediţie
La Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin a avut loc luni, 14 ianuarie, deschiderea Festivalului Internaţional de Poezie "Mihai Eminescu", aflat la ediţia a XXII-a, informează Agenţia de ştiri Basilica. Evenimentul ce marchează 163 de ani de la naşterea luceafărului poeziei româneşti s-a desfăşurat în amfiteatrul "Robert Schumann", bucurându-se de participarea autorităţilor culturale locale. La manifestarea culturală a fost prezentă şi o delegaţie de la Centrul eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Amfitrionul actului de cultură a fost scriitorul şi publicistul Florin Copcea, o personalitate marcantă a culturii mehedinţene, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor Danubieni.
Un juriu prezidat de academicianul Mihai Cimpoi a decis înmânarea a 22 de medalii şi distincţii unor scriitori din Drobeta-Turnu Severin. Cu acest prilej s-a lansat şi o carte care cuprinde creaţii ale acestor 22 de scriitori severineni premiaţi. În cursul zilei a avut loc o depunere de jerbe florale la bustul lui Mihai Eminescu din curtea Colegiului Naţional Traian, după care au fost decernate şi celelalte premii la Primăria Municipiului Orşova. Manifestările în cinstea poetului naţional al românilor au mai inclus şi o slujbă de pomenire săvârşită la Mănăstirea "Sfânta Ana" din Orşova.



.jpg)
