În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Festivalul tinerilor catolici, la Bucureşti
Peste 500 de tineri catolici din Bucureşti şi din alte oraşe s-au întâlnit sâmbătă, 16 mai, la Catedrala „Sfântul Iosif“ din Capitală, pentru a evoca împreună vizita de acum zece ani a Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999). Ultimele cuvinte pe care papa Ioan Paul al II-lea le-a rostit înainte de a părăsi pământul românesc, în seara de 9 mai 1999, pe Aeroportul Băneasa, au fost adresate tinerilor: „Dragi tineri din România, aş fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire, nu a fost posibil. (…) Această Românie este încredinţată mâinilor voastre. Construiţi-o împreună, cu îndrăzneală. Domnul v-o încredinţează“. „Acest papă, care a fost un Papă al tinerilor, i-a iubit pe tineri, şi tinerii l-au iubit pe el. Mulţi dintre tinerii de astăzi, în 1999 erau copii, însă acum au ocazia să cunoască această vizită istorică a papei Ioan Paul al II-lea în România“, a afirmat Arhiepiscopul Ioan Robu când a anunţat, în timpul Liturghiei din 9 aprilie, organizarea acestei Întâlniri a tinerilor, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. În cursul dimineţii de sâmbătă, 16 mai, tinerii au vizitat expoziţia de fotografie găzduită de Academia Română (orele 10-12), care include imagini din viaţa „poloneză“ a lui Ioan Paul al II-lea şi din timpul vizitei sale în ţara noastră. La ora amiezii, tinerii au participat la o Sfântă Liturghie solemnă, în Catedrala „Sfântul Iosif“, prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu. În cursul după-amiezii, în curtea Catedralei „Sf. Iosif“ s-a desfăşurat „Festivalul tinerilor“, în cinstea papei Ioan Paul al II-lea. Programul festivalului a inclus momente muzicale, susţinute de formaţia „Suflet tânăr“ şi diferite grupuri parohiale, montaje artistice etc.