Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Festivitate de absolvire a gimnaziului la Liceul Teologic Oradea
Elevii claselor a VIII-a au marcat miercuri, 8 iunie, momentul absolvirii printr-un program special, după ce în urmă cu două săptămâni elevii clasei a XII-a şi-au luat la revedere de la profesori. De la 9:00 dimineaţa s-a desfăşurat ultima oră de dirigenţie, în cadrul căreia, în cele trei clase a VIII-a de absolvenţi, s-a strigat catalogul, diriginţii şi elevii au susţinut discursuri, iar elevii clasei a VII-a le-au pregătit colegilor absolvenţi un scurt program artistic.
Festivitatea a continuat în curtea şcolii, unde, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a săvârşit un Te Deum, iar părintele vicar-eparhial Radu Rus a transmis mesajul chiriarhului şi i-a felicitat pe absolvenţi, urându-le succes la examenele care îi aşteaptă. Gheorghe Lazăr Erdeli, directorul liceului, a ţinut să îi felicite pe absolvenţi, în frunte cu diriginţii lor, şi să-i îndemne să nu renunţe niciodată la idealul lor, ci să privească mereu la ţintă, invitând pe elevi să îşi continue studiile din ciclul liceal în cadrul Liceului Teologic Ortodox. A urmat premierea celor 44 de absolvenţi, din totalul de 78 de elevi din clasele a VIII-a, care s-au distins prin rezultate deosebite la învăţătură şi purtare, aceştia primind diplome, cărţi şi reviste oferite cu multă generozitate din partea Preasfinţitului Sofronie. Reprezentantul absolvenţilor clasei a VIII-a şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cei care le-au fost profesori şi, în acelaşi timp, regretul despărţirii de colegi. A urmat predarea tradiţionalei "chei a succesului" viitorilor absolvenţi, elevii clasei a VII-a. La eveniment au mai participat elevi, cadre didactice din cadrul şcolii, părinţi, rude şi cunoştinţe ale absolvenţilor.



.jpg)
